De curând au apărut în presă informații actualizate despre proiectele finanțate prin PNDL (Programul Național de dezvoltare Locală), iar analiza listei de proiecte înscrise arată că la Săcele accesarea de fonduri nerambursabile nu este o prioritate. 

Dacă despre fondurile U.E. ne-am lămurit că nu sunt o prioritate a executivului săcelean, dovezile constând atât în faptul că nu au fost depuse proiecte spre finanțare aproape deloc din 2016 până în prezent (v PV al ședinței din dec. 2018, intervenția D-lui consilier Ciprian Nițescu de la „Diverse”), precum și în desființarea biroului de fonduri externe odată cu votarea noii organigrame (consilierii PNL s-au abținut, desființarea acestui birou fiind unul din motive), nu înțelegem de ce municipiul Săcele, al doilea din județ ca număr de locuitori are doar două proiecte, ambele în derulare, aflându-se în a doua parte a clasamentului județean, atât din punct de vedere al sumelor cât și ca număr de proiecte depuse. 

 

 

 

La nivelul județului, municipiul Săcele este devansat de comune ca Hârseni care ocupă primul loc ca număr de proiecte și valoare, Mândra, Vulcan, Crizbav, Jibert etc. Dintre orașele și municipiile județului, singurul cu proiecte mai puține decât Săcele este Codlea, cu un singur proiect în valoare de puțin peste 5 milioane de lei: înființarea unei creșe de stat. Tot o creșă vor înființa și cei din Ghimbav, iar alții vor repara clădiri ale unităților de învățământ sau vor asfalta străzi. Aproximativ aceleași tipuri de lucrări ca cele care ar fi trebuit să justifice în luna noiembrie 2018 accesarea unei linii de credit de către municipiul Săcele. 

Consilierii PNL au fost acuzați în repetate rânduri de către executiv că se opun dezvoltării municipiului Săcele, însă în condițiile unei guvernări PSD care împarte banii PNDL prin MDRAP și care ar fi de așteptat să își ajute primarii din teritoriu dacă solicită finantare, cine se opune de fapt dezvoltării municipiului Săcele prin lipsa de proiecte depuse pentru finanțare?